Stresul ne îmbătrânește cel mai mult

671
1 min citire
Ridurile nu apar doar ca o consecință a geneticii, ci și din cauza efectelor unor factori înconjurători precum divorțul, excesul de greutate și supradozele de medicamente, arată un studiu efectuat în Statele Unite.
"Moștenirea (genetică, n.r.) a unui individ dictează, în principal, felul în care o persoană îmbătrânește, dar la accele-rarea procesului contribuie și alți factori. În sens invers, evitarea acestor factori contribuie la încetinirea efectelor timpului asupra organismului", a declarat Bazhaman Guyuron, președintele departamentului de chirurgie estetică din cadrul University Hospitals Case Medical Center din Cleveland (Statele Unite).
Studiul a examinat 186 de perechi de gemeni, despre care se presupune că sunt "programați" să îmbătrânească în mod similar.
Rezultatele au indicat faptul că persoanele care au trecut printr-un divorț păreau cu doi ani mai în vârstă decât frații lor gemeni care erau căsătoriți, celibatari sau chiar văduvi. Consumul de medicamente antidepresive a fost și el asociat cu accelerarea degradării aspectului fizic.
În ceea ce privește gemenii cu vârsta de 40 de ani, cel care se îngrășase părea mai bătrân decât fratele lui. Această tendință este, însă, complet inversată după vârsta de 40 de ani, deoarece fratele mai plinuț pare mai tânăr.
"Stresul ar putea fi numitorul comun care explică înfățișarea mai îmbătrânită a unuia dintre cei doi frați gemeni", a precizat Guyuron.
Studiul a fost publicat în jurnalul medical Plastic and Reconstructive Surgery.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde