Substanța care elimină excesul de colesterol

835
1 min citire
Cercetătorii americani au identificat o substanță care poate să elibereze excesul de colesterol acumulat în celulele organismului, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Această descoperire explică modul în care colesterolul este transportat în interiorul celulelor și deschide calea pentru punerea la punct a unor terapii eficiente împotriva maladiei Niemann-Pick de tipul C, au explicat cercetătorii americani.
Aceasta este o boală ereditară rară, caracterizată prin concentrații anormal de mari de colesterol în toate organele interne.
Ea apare în urma unei erori genetice ce intervine în transportul celular al lipidelor, a căror acumulare provoacă tulburări neurologice grave, care apar, de obicei, la vârste cuprinse între 3 și 15 ani.
În cazul adulților, reprezentând 10% dintre bolnavi, această maladie se manifestă prin tulburări neuronale și psihice.
Cercetătorii le-au administrat cobailor, zilnic, timp de o săptămână, pe cale injectabilă, o substanță numită Cyclo. Animalele erau purtători ai acelui defect genetic care produce apariția maladiei Niemann-Pick de tipul C. La puțin timp după tratament, șoarecii au început să metabolizeze colesterolul în mod normal.
După 49 de zile, acești șoareci continuau să înregistreze niveluri de colesterol inferioare celor ale animalelor netratate cu substanța Cyclo. Funcțiile lor hepatice s-au îmbunătățit, iar șoarecii nu au înregistrat nicio degenerare neurologică.
Următoarea etapă este determi-narea dozei exacte de Cyclo necesară pentru eliminarea cantității de colesterol acumulat în celule, au declarat cercetătorii.
Cei mai mulți dintre copiii suferind de maladia Niemann-Pick de tipul C mor înainte să ajungă la vârsta de 20 de ani, iar mulți dintre ei, chiar înainte de a împlini zece ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0274 secunde