Supa caldă calmează gâtul iritat și ajută la reducerea durerii

179
1 min citire
Supa caldă calmează gâtul iritat și ajută la reducerea durerii - supa-calda-1760375432.jpg
Durerea de gât afectează multă lume și cu toții doresc să scape de ea. Fie că apare la înghițire sau în general, de-a lungul zilei, tot este o jenă nedorită. În general, se datorează unei infecții virale, care va trece în timp. Cu toate acestea, până la eliminarea infecției sunt câteva măsuri pe care le puteți lua pentru calmarea durerii. De exemplu, susţin specialiştii, supa de legume sau pui poate ajuta la calmarea durerii de gât și ameliorează simptomele asociate infecțiilor respiratorii. Există inclusiv studii care arată că supa de pui susține buna funcționare a sistemului imunitar. Mai mult, supa caldă calmează gâtul iritat și ajută la reducerea durerii. Gargara cu apă călduță și sărată calmează durerea de gât și contribuie la dizolvarea secrețiilor. De asemenea, elimină bacteriile din zona gâtului. Usturoiul, în schimb, are efect antibacterian. Consumul regulat de usturoi sau un supliment de usturoi poate ajuta la tratarea infecțiilor respiratorii și previne viitoarele infecții. Dacă durerea în gât este provocată de o infecție respiratorie usturoiul poate ajuta la ameliorare.
La rândul său, piperul cayenne conține capsaicină, un compus natural care blochează receptorii durerii. Consumul de piper cayenne cu puțină apă caldă și miere poate ajuta la calmarea durerii în gât. Ținând cont de gustul specific, orice formă de consum va atrage după sine apariția unei iritații temporare. Salvia este folosită sub formă de condiment, însă, are și proprietăți medicinale. Această plantă are efecte antiinflamatoare și poate calma durerea în gât. Potrivit unui studiu combinația între salvie și echinacea ajută la reducerea durerii în gât. În plus, echinacea are proprietăți antibacteriene, poate reduce inflamația și ajută la ameliorarea simptomelor asociate infecțiilor respiratorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Februarie 2012
Stire din Sănătate : Cum scăpăm de durerea în gât
Pagina a fost generata in 0.0587 secunde