Test sangvin pentru depistarea cancerului cu șase ani înainte de formare

615
Medicii oncologi de la Universitatea Nottingham au pus la punct un test sangvin capabil să detecteze cancerul pulmonar și cel mamar în stadiile incipiente. Diagnosticarea cancerului în stadii timpurii, atunci când maladia poate fi tratată mult mai ușor, ar putea salva mii de vieți și i-ar putea scuti pe pacienți de durerea și stresul resimțite de-a lungul chimioterapiei.
Tehnicile actuale de diagnoză, precum cele de radiografiere și biopsiile, se concentrează asupra tumorilor deja existente. Noul test sangvin creat de cercetătorii britanici poate să detecteze anumiți markeri cu mult timp înainte ca boala să cauzeze vătămări iremediabile în organism.
Testul Oncimmume, cum este denumit, este capabil să identifice acele semnale care indică prezența în sânge a cancerului în formare. Semnalele, generate de sistemul imunitar, pot fi identificate cu până la șase ani înainte de declanșarea cancerului, doar prin recoltarea a câțiva mililitri din sângele pacientului.
Dr. John Robertson, specialistul care a conceput testul în 15 ani, a declarat: "Am început să înțelegem carcinogeneza într-un fel în care nu l-am cunoscut niciodată până acum - văzând ce tip de proteine se dezvoltă în mod greșit și în ce fel sistemul nostru imunitar reacționează".
Prezentarea oficială a noului test va avea loc în cadrul conferinței anuale organizată de American Society of Clinical Oncology, la jumătatea lunii iunie, la Chicago. Testul va fi disponibil pe piață începând din a doua jumătate a anului viitor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6354 secunde