Testările gratuite pentru plămâni se fac și în mediul rural

360
Societatea Română de Pneumologie a lansat, la începutul acestei săptămâni, de Ziua Mondială a BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), o campanie de testări gratuite ale plămânilor. În același context, o campanie similară are loc, zilele acestea, în mediul rural. Este pentru prima oară când acest tip de acțiune se desfășoară și în zonele rurale, acolo unde nevoie de informare și educație în privința BPOC este foarte mare. Evenimentul își propune creșterea gradului de conștientizare cu privire la simptomele și consecințele bolii, dar și asupra necesității controlului medical și tratamentului adecvat.

Testările se fac în opt județe ale țării, iar pe raza județului Constanța, medicii specialiști pneumologi se află, astăzi, între orele 9 și 18, la biblioteca comunei Mircea Vodă. Toți locuitorii care doresc să își testeze plămânii pot efectua acolo spirometrii gratuite, iar medicii le vor oferi detalii despre această boală incurabilă, pe care mulți dintre cei afectați o ignoră. Spirometria este un test de respirație simplu care durează doar câteva minute, nu provoacă nici un disconfort și măsoară cantitatea de aer care circulă din plămâni. În cazul în care conductele aeriene sunt blocate, din plămâni va ieși o cantitate mai mică de aer decât în mod normal.

"Prin această amplă campanie națională de informare, ne dorim să suplinim, în special în mediul rural, o nevoie de informare și educare despre simptomele și pericolul acestei afecțiuni," declară Dr. Dana Fărcășanu, Președinte Executiv al Centrului pentru Politici și Servicii de Sănătate. Toți cetățenii ar trebui să afle cât mai multe despre BPOC, deoarece simptomele sunt puțin cunoscute de bolnavi și cei mai mulți nu își dau seama că este vorba de o boală gravă, incurabilă, care avansează rapid în lipsa unor măsuri prin care să o controleze. "Dacă nu merg la doctor, pacienților le este din ce în ce mai greu să se descurce și mai ales în mediul rural, unde e foarte răspândită, ei nu știu că un simplu test de spirometrie le poate salva viața", declară medicul pneumolog Ioan Paul Stoicescu, profesor consultant la UMF în București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Cum știi dacă ai plămânii sănătoși?
Pagina a fost generata in 0.325 secunde