Tratamentul pentru tuberculoză, tot mai puțin eficient

500
Tratamentul pentru tuberculoză, tot mai puțin eficient - tuberculoza-1346357255.jpg

Articole de la același autor

Specialiștii de la nivel global în sănătate au constatat o creștere alarmantă în unele țări în ceea ce privește cazurile de tuberculoză rezistentă la tratamentul cu antibiotice. Un studiu publicat, ieri, de revista medicală britanică "Lancet" arată că bolnavii au nevoie de tratamente din ce în ce mai complexe și mai costisitoare.

Cercetările au fost efectuate în Estonia, Letonia, Peru, Filipine, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud și Thailanda între anii 2005 și 2008. Potrivit rezultatelor, 43,7% dintre pacienții bolnavi de tuberculoză nu au reacționat la medicamente puternice ce le-au fost administrate după eșecul unei prime medicații standard. În plus, rata îmbolnăvirilor de tuberculoză multirezistentă este cu mult superioară celei avansate de Organizația Mondială a Sănătății, de aproximativ 5%, pentru perioada asupra căreia s-a desfășurat studiul. 


Și mai grav decât atât, rata îmbolnăvirilor de tuberculoză ultrarezistentă, o formă ce răspunde la un număr infim dintre medicamentele puternice concepute împotriva tuberculozei și nu răspunde niciodată la medicația standard, atinge 6,7% dintre cazurile de îmbolnăvire în țările studiate. OMS informează că în anul 2010, aproximativ 8,8 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză. Dintre acestea, 1,4 milioane și-au pierdut viața. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, în acest an, aproximativ 500.000 de pacienți au dezvoltat forme multirezistente de tuberculoză, dintre care 150.000 nu au supraviețuit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6903 secunde