Intervenție în premieră pentru Dobrogea:

Tumoră osoasă "învinsă" la Ovidius Clinical Hospital

796
3
Tumoră osoasă

Articole de la același autor

Tumora osoasă este una dintre cele mai dureroase și dificile probleme pe care le poate întâlni medicul ortoped, atât din punct

de vedere medical, cât și emoțional. Pacientul care are o asemenea afecțiune trece prin chinuri groaznice fizice și este traumatizat și de gândul că își va pierde în urma unei intervenții chirurgicale abilitatea de a merge și, astfel, de a avea o viață normală.

Dotările spitalului și pregătirea echipei de medici primari ortopezi de la Ovidius Clinical Hospital, formată din dr. Eugen Rubeli și dr. Toma Cucu, au făcut ca o femeie care credea că își va pierde piciorul din cauza unei tumori osoase, să poată avea un trăi firesc în urma unei intervenții chirurgicale complexe, efectuată în premieră în Dobrogea, ce a presupus rezecția unui segment din femur și înlocuirea acestuia cu o proteză.

O echipă multidisciplinară s-a ocupat de acest caz

Femeia, în vârstă de 69 de ani, s-a prezentat la medicul ortoped, dr. Eugen Rubeli, în urma cu 7 luni, din cauza unor dureri insuportabile la nivelul genunchiului stâng. Pe lângă dureri, aceasta prezenta și o tumefacție importantă în coapsa stângă, deasupra genunchiului. Medicul, în urma investigațiilor, a diagnosticat-o pe femeie cu o tumoră de extremitate distală femur stâng, posibil osteosarcom, după care a îndrumat-o pe aceasta către medicul specialist oncolog, pentru un tratament specific, chimioterapic, care să ducă la micșorarea volumului tumorii.

Tratamentul a fost eficient, iar pacienta a ajuns din nou la medicul ortoped, în vederea intervenției chirurgicale.

"Oncologul a vrut să știe gradul de agresivitate al tumorii și a recomandat o biopsie, care a fost efectuată. Pentru a se vedea cu exactitate gradul de extensie al tumorii, precum și pentru a stabili cu mare acuratețe tipul de proteză care a urmat a fi montată, pacienta a fost supusă unor investigații imagistice de mare performanță (CT toraco-pulmonar, RMN bazin, coapsă și genunchi stâng). Operația a decurs absolut normal, fără niciun incident, cu extirparea în totalitate a tumorii în limite de securitate oncologică. S-au extirpat 16 cm din femur, continuitatea membrului inferior fiind realizată cu o proteză de reconstrucție femur și genunchi, model Link", a spus dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie - traumatologie la Ovidius Clinical Hospital

v v v

Medicii estimează că pacienta se va deplasa normal, fără probleme de mers, după o recuperare individual concepută în cadrul bazei de recuperare și reabilitare medicală de la Ovidius Clinical Hospital, în apro-ximativ 6-8 săptămâni. De asemenea, femeia va fi monitorizată periodic clinic și imagistic.

Comentează știrea

gica
27 februarie 2015
bravo

felicitari dr Rubeli, dar despre spitalul din Ovidiu lasati-o balta. cand ne veti povesti ce multe operatii a facut dr Militaru ?pe cand cei doi Ahire?

RODICA
27 februarie 2015
oferta de nerefuzat de lucru!

Oferta de nerefuzat de lucru! Aveti in fata un fenomen tot mai intalnit! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Februarie 2015
Stire din Sănătate : Despre bolile cardiovasculare la femei
Pagina a fost generata in 0.5528 secunde