Umbrela de soare nu protejează de razele ultraviolete

308
Umbrela de soare nu protejează de razele ultraviolete - d373d8536390d978a83bfb7414f348c6.jpg

Articole recomandate

Persoanele care se relaxează pe plajă în zilele caniculare nu sunt protejate de razele ultraviolete de umbrela de soare - se arată într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Valencia, publicat în jurnalul Photochimie et Photo-biologie.
Pentru această cercetare, oamenii de știință au plasat un captator de raze ultraviolete sub o umbrelă de soare cu un diametru de 1,6 metri și o înălțime de 1,5 metri. S-a descoperit că umbrela asigură protecție contra radiației directe, dar nu și împotriva reverberației razelor solare. În 34% dintre cazuri, razele ultraviolete trec de umbrelă, pe lângă margini.
Drept pentru care, medicii recomandă, pentru o mai bună protecție, pe lângă folosirea umbrelei de soare, aplicarea unei creme de protecție solară, purtarea unei pălării și a unor articole vestimentare largi. Dar mai ales, este indicată evitarea expunerii la soare în timpul orelor în care radiația solară este foarte puternică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7462 secunde