Un băiețel de 11 ani are nevoie de ajutor în lupta împotriva cancerului

184
Un copil de 11 ani din comuna Poarta Albă are nevoie de ajutor pentru a lupta cu o boală necruțătoare - cancerul. În 2005, Valentin Cristian Gâju a fost diagnosticat cu cancer la rinichiul stâng. A fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în momentul în care se credea că greul a trecut, boala a recidivat. Băiețelul a urmat din nou lungul drum spre însănătoșire și, deși părea din nou că va ieși învingător, viața i-a jucat o nouă festă: la începutul acestui an a început din nou să se simtă rău, iar din aprilie bate drumul spitalelor, între Constanța și București.
Pe 15 septembrie a fost supus unei intervenții chirurgicale de cinci ore, la un spital din Capitală, iar în prezent este internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru radioterapie. Are însă o grupă de sânge rară - AB IV pozitiv - și nevoie urgentă de sânge. Cu cât se găsesc mai mulți donatori, cu atât șansele lui de supraviețuire cresc.
Persoanele care îl pot ajuta se pot prezenta la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, situat pe strada Nicolae Iorga, nr. 85 sau o pot contacta pe mama micuțului, Elena Gâju, la numărul de telefon 0720.759.945.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Sănătate : Spirometria - metodă pentru depistarea BPOC
Pagina a fost generata in 1.5061 secunde