Un test sangvin ar putea detecta din timp cancerul pulmonar

188
Un test sangvin ar putea detecta din timp cancerul pulmonar - 0b17c3df4005268c403589c52e300809.jpg
Un test sangvin care identifică nouă compuși din sânge ar putea să ofere o modalitate sigură și eficientă în diagnosticarea cancerului pulmonar, au anunțat reprezentanții companiei Celera Corporation.
Un astfel de test ar putea să permită tratarea rapidă a cancerului pulmonar, care nu este detectat, de regulă, decât după ce s-a extins la alte organe, au explicat specialiștii companiei Celera, o filială a Appelera Corp.
"Acesta este unul dintre cele mai promițătoare teste împotriva cancerului macrocelular pe care l-am văzut până acum", a declarat Harvey Pass de la Langone Medical Center din cadrul Universității New York, unul dintre coordonatorii experimentului.
Cercetătorii au testat persoanele diagnosticate cu un cancer pulmonar în primul stadiu, care poate fi adeseori tratat și au descoperit că testul respectiv a detectat cancerul cu o acuratețe de peste 90%.
Acest test folosește un spectrometru puternic pentru a detecta nouă compuși din sânge. Cercetătorii încearcă în prezent să obțină și o variantă simplificată a testului, ce identifică doar șase compuși, potrivit Asociației Internaționale de Studiere a Cancerului Pulmonar cu sediul în San Francisco.
Dintre toate tipurile de cancer, cancerul pulmonar face cele mai multe victime - 1,2 milioane de decese pe an, pe plan mondial. Cele mai multe cazuri sunt diagnosticate după ce cancerul s-a extins de la plămâni spre alte organe și nu mai poate fi tratat.
Compania Celera, cu sediul în statul american Maryland, a fost fondată de Craig Venter, un pionier în descoperirile genetice, și s-a specializat în producerea testelor de diagnosticare a mai multor maladii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.753 secunde