Uveita se manifestă cu roşeaţă oculară, durere şi vedere înceţoşată

247
Uveita se manifestă cu roşeaţă oculară, durere şi vedere înceţoşată - fonduveita3-1634732174.jpg

Articole de la același autor

Uveita este o inflamaţie a ochilor, care afectează stratul mediu de ţesut din peretele ocular, adică uvea. De cele mai multe ori, semnele de avertizare ale afecţiunii apar brusc şi se agravează rapid. Acestea includ roşeaţă oculară, durere şi vedere înceţoşată. Problema este că boala poate afecta unul sau ambii ochi şi poate să apară la orice vârstă, chiar şi la copiii, dar în general se instalează între 20 şi 60 de ani.

Această boală poate fi de mai multe tipuri: uveită anterioară, uveită intermediară, uveită posterioară şi panuveită. Ea este cauzată de răspunsuri inflamatorii în interiorul ochiului, dar inflamaţia este răspunsul natural al organismului la deteriorarea ţesuturilor sau în caz de atac al germenilor sau toxinelor. Cum spuneam, boala produce umflături, roşeaţă, căldură, dar, în egală măsură, distruge ţesuturile pe măsură ce anumite celule albe din sânge se grăbesc spre partea afectată a corpului pentru a restrânge sau a elimina atacul agenţilor patogeni.

Potrivit dr. Daniela Pătru, uveita poate fi cauzată de: un atac al sistemului imunitar al organismului (autoimunitate); infecţii sau tumori care apar în ochi sau în alte părţi ale corpului; vânătăi la ochi; toxine care pot pătrunde în ochi.

Factorii de risc pentru uveită sunt unele modificări genetice şi fumatul. Diagnosticul şi tratamentul depind, însă, în mare măsură de cauza principală a bolii. De ce? Pentru că uveita este o patologie caracterizată prin inflamaţia uveei, stratul intermediar al ţesutului ocular situat între scleră şi retină. Mai multe studii medicale relevă faptul că forma cronică a acestei tulburări duce la complicaţii precum glaucomul şi detaşarea retinei. Prin urmare, este o idee bună să vă familiarizaţi cu simptomele, diagnosticul şi tratamentul uveitei.

Mai mult decât atât, aceasta este principala cauză a orbirii la oamenii apţi de muncă, alături de diabetul zaharat. Prin urmare, boala are un impact socio-economic ridicat. Această boală afectează partea din faţă a ochiului şi se manifestă prin roşeaţă, durere şi fotofobie (sensibilitate la lumină). În cazul uveitei intermediare, se inflamează substanţa gelatinoasă care conferă structura ochiului şi care umple cavitatea vitroasă (umoare vitroasă). În această substanţă, se formează grupuri de „bulgări de zăpadă” - grupuri de celule inflamatorii plutitoare. În privinţa uveitei posterioare, trebuie precizat că aceasta este o inflamaţie a retinei sau a coroizilor, iar panuveita apare atunci când boala se manifestă atât în partea din faţă, cât şi în partea din spate a ochiului.

Când vine vorba de tratamentul natural al uveitelor, specialiştii în ochi susţin că nu există un substitut magic pentru tratamentele convenţionale. Cu toate acestea, unele studii sugerează că vitamina D şi vitamina E sunt tratamente bune suplimentare, în special pentru cei care suferă de uveită anterioară. Cercetările recente sugerează, de asemenea, că stresul oxidativ poate juca un rol în provocarea uveitei, menţinând astfel o dietă bogată în antioxidanţi şi este bună pentru sănătatea ochilor. Totodată, strugurii violeţi şi roşii, afinele, fructele de pădure roşii, nucile, legumele verzi, cartofii dulci şi ceaiul verde sunt exemple de antioxidanţi care luptă împotriva inflamaţiei. În cele din urmă, unii oftalmologi îşi direcţionează pacienţii cu cazuri uşoare de uveită către picături oftalmice naturale, fără conservanţi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Martie 2017
Stire din Sănătate : Netratată, uveita poate duce la orbire
Pagina a fost generata in 0.4159 secunde