Vaccinul pentru cancerul de prostată, eficient pe animale

346
< 1 min citire
Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud au dezvoltat un vaccin care previne cancerul de prostată care a trecut cu brio testele efectuate pe animale.
În studiul publicat în revista Cancer Research se arată că vaccinul a prevenit apariția cancerului la peste 90% dintre cobaii șoareci testați și cu predispoziție spre dezvoltarea acestui tip de cancer.
Pe baza acestor rezultate, specialiștii care au condus cercetările au afirmat că s-ar putea ca efectele să fie similare și în cazul bărbaților care prezintă un nivel ridicat de PSA (Prostate Specific Antigen - este o substanță fabricată natural de către prostată), un potențial indicator pentru cancerul prostatic.
"Prin vaccinarea timpurie am reușit să asigurăm o protecție pe termen lung acestor cobai șoareci care erau predispuși la a dezvolta cancer de prostată. Acest lucru nu a mai fost descoperit până acum și s-ar putea să aibă o implicație semnificativă în dezvoltarea unui vaccin care să protejeze bărbații de cancerul de prostată", concluzionează dr. W. Martin Kast, coordonatorul studiului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde