Zilele Medicale MEDSTAR 2000 / Servicii medicale de calitate în sistemul privat din Constanța

218
Zilele Medicale MEDSTAR 2000 / Servicii medicale de calitate în sistemul privat din Constanța - img5685-1413212247.jpg

Articole de la același autor

Ajuns la a treia ediție, simpozionul "Zilele Medicale MEDSTAR 2000", organizat de Spitalul Privat MEDSTAR 2000 își propune să prezinte medicilor primari, cât și specialiștilor din Constanța și nu numai, cum se pot oferi servicii de calitate în sistemul privat. Drept pentru care, în cadrul evenimentului care se va desfășura în perioada 15 - 18 octombrie, la hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, specialiștii din cadrul Centrului Medical MEDSTAR 2000 vor prezenta din patologia cu care s-au confruntat de la înființarea unității spitalicești până în prezent, metodele moderne de tratament și evoluția post-terapie.

La simpozion vor fi prezenți: prof. dr. Vasile Sârbu, prof. dr. Timurlenc Iusuf, dr. Florian Stoian, dr. Marius Enescu, dr. Mihaela Buriu, din cadrul Spitalului Privat MEDSTAR, dar și invitați de la spitale din București.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate actualități medicale internaționale și realizări din cadrul Clinicii MEDSTAR 2000.

Totodată, în cadrul acestui eveniment, Clinica MEDSTAR 2000 oferă un "Cadou de sănătate" unui pacient constănțean, pe data de 30 noiembrie 2014, prin oportunitatea unei intervenții chirurgicale cu discount 100% prin selecție de dosare medicale.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6331 secunde