Concurs 16 agenții imobiliare, sancționate de inspectorii OJPC

248

Articole de la același autor

Reprezentanții Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Constanța au organizat, ieri, la sediul instituției o întâlnire cu agenții economici care efectuează servicii în cadrul agențiilor imobiliare din județul Constanța.
Acțiunea, la care au participat 40 de reprezentanți ai agențiilor imobiliare, a avut ca scop consilierea în privința obligațiilor pe care aceștia le au, pentru a evita eventualele reclamații care pot apărea din partea consumatorilor nemulțumiți de serviciile prestate.
Potrivit directorului OJPC Constanța, Gheorghe Trandafir, de la începutul anului și până în prezent, din 20 de unități verificate, care prestează servicii imobiliare, 16 dintre acestea au fost sancționate, valoarea amenzilor aplicate fiind de
10.000 RON.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0049 secunde