2 aprilie 2012, ultima zi pentru plata impozitelor cu bonificație

223
2 aprilie 2012, ultima zi pentru plata impozitelor cu bonificație - spit1-1333018803.jpg
Serviciul Public de Impozite si Taxe (SPIT) Constanța informează contribuabilii că termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente primului semestru se îimplinește la data de 31 martie 2012.

Având în vedere faptul că, ultima zi de plată se sfârșește într-o zi nelucrătoare când serviciul este suspendat, termenul scadent se prelungește până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

În consecință, termenul scadent aferent primului semestru va fi prelungit pana la data de 2 aprilie a.c..

Contribuabilii care achita integral obligațiile datorate bugetului local pentru întreg anul 2012, până la data 2 aprilie a.c. inclusiv, beneficiază de bonificația de 10% acordată persoanelor fizice și de 5% acordată persoanelor juridice, la impozitul pe clădiri, teren și mijloacele de transport.

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, SPIT recomandă contribuabililor să achite la termen impozitele și/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren, habitat, mijloace de transport, garaje, telefonie mobila și pentru creșterea gradului de liniște și siguranță în derularea activităților economice în Constanța.

Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

SPIT amintește că, plățile se pot efectua la toate ghișeele unice ale instituției, la oficiile poștale din localitate, la agențiile Garanti Bank și Transilvania.

De asemenea, sumele de plată de până în 50 de lei, aferente fiecărui tip de impozit/taxă se plătesc integral până la primul termen scadent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5306 secunde