21.000 de constănțeni și-au făcut deja analizele gratuit

310
Până în prezent, aproape 115.000 de constănțeni au primit acasă taloanele prin care sunt invitați să-și facă setul de investigații medicale. Niciun talon nu a fost returnat, deocamdată, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța de către reprezentanții Poștei Române. Și asta pentru că poștașii nu înmânează personal taloanele destinatarilor, ci le lasă în cutiile poștale. În acest mod, nu există, însă, certitudinea că taloanele ajung, într-adevăr la destinatari.
Până în prezent, în jur de 21.000 de constănțeni s-au prezentat la laboratoarele din județ pentru a le fi prelevate probe de sânge.
Cele 30 de laboratoare de analize medicale cu care CJAS are contract au obligația de a merge și în localitățile din mediul rural pentru recoltarea analizelor pacienților de acolo, având drept puncte de recoltare cabinetele medicilor de familie.
Aceștia vor stabili, în urma examenului clinic, ce analize va efectua fiecare pacient. În pachet sunt incluse nouă investigații: hemoleucograma (notarea globulelor albe și roșii), creatinina serică (pentru persoanele cu vârsta peste 50 de ani, dar și sub această vârstă care prezintă risc de afecțiuni renale), glicemia, sideremia (pre-zența fierului în sânge, analiză efectuată copiilor până în zece ani, gravidelor și femeilor peste 25 de ani), sumar de urină, colesterol seric total, colesterol HDL, trigliceride (analize efectuate persoanelor peste 40 de ani și sub 40 de ani, care prezintă risc).
Analize fac atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate. Nu vor fi incluse în program persoanele care în ultimele 30 de zile au efectuat investigații, dar și bolnavii cronici cunoscuți și dispensarizați de medicii de familie, care au efec-tuat analize în ultimele 90 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.7539 secunde