24 aprilie - Ziua mondială împotriva meningitei

468
1 min citire
Meningita afectează aproximativ 10.000 de oameni în întreaga lume. În România, meningita bacteriană are o rată de mortalitate de peste 50%, cei mai afectați fiind copiii cu vârste de până la 5 ani, cu o incidență de 15 cazuri la 100.000 de locuitori într-un an, se arată într-un comunicat de presă al Societății Române de Pneumologie (SRP) citat de Agerpres.
SRP susține comportamentul preventiv în lupta cu meningita și complicațiile sale severe asupra sănătății și se alătură astfel proiectului inițiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO) "Join Hands", care are drept obiectiv de a face cunoscut pericolul pe care această afecțiune îl reprezintă.
Începând din 2010, COMO se implică activ la nivel internațional prin acțiuni educative cu privire la pericolul meningitei.
Meningita este o inflamație a meningelui de etiologie variată (bacteriană, virală, fungică, etc.).
Meningita bacteriană se instalează brusc și este însoțită de un tablou clinic caracterizat prin: febră mare (40-41°C), alterarea stării generale, pacientul nu suportă lumina (fotofobie), cefalee difuză, progresantă și chinuitoare, somnolență, vărsături. Progresiv, starea generală se agravează, pacientul devine comatos și apar crizele de convulsii. La sugari, tabloul clinic se instalează rapid, fiind oarecum diferit față de alte vârste: modificări ale stării generale cu perioade de somnolență alternând cu agitație extremă (plâns inconsolabil), vărsături, febră sau hipotermie, refuz alimentar, convulsii. În fața unei infecții severe, care are o rată semnificativă de mortalitate și morbiditate, se impune intensificarea măsurilor de prevenție.
"Cea mai eficientă modalitate de a preveni meningita bacteriană este imunizarea prin vaccinare, cu atât mai mult cu cât copiii, în primii 5 ani de viață, nu dispun de o apărare antiinfecțioasă solidă", a explicat prof. dr. Doina Pleșca, vicepreședinte al Secției de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societății Române de Pneumologie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde