240 de persoane, depistate muncind la negru

92
240 de persoane, depistate muncind la negru - negru-1367441692.jpg
Inspecția Muncii a desfășurat, la sfârșitul lunii aprilie, acțiuni de control în urma cărora a aplicat amenzi în valoare totală de 2.834.700 de lei. Au fost depistate 240 de persoane care lucrau la negru. 

În domeniul relațiilor de muncă s-au dat amenzi în valoare de 2.184.000 de lei, din care 1.629.500 de lei pentru munca la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate șapte propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au încălcat legea. Pentru 55 de persoane fizice s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru că au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

În aceeași perioadă, în domeniul securității și sănătății în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 650.500 de lei. La un angajator s-a dispus oprirea din funcțiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare. La un alt angajator s-a dispus sistarea activității până la remedierea deficiențelor constatate.

De asemenea, angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 22 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă vor fi încadrate sau nu, ca fiind accidente de muncă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2712 secunde