25.000 de tone de plastic, generate anual în județul Constanța

121
2 min citire
25.000 de tone de plastic, generate anual în județul Constanța - poluare-sticla-1683120855.jpg
Sticla este un material care poate fi reciclat la infinit. Sticla reciclată, odată zdrobită în cioburi, ajunge să fie topită și folosită pentru producția unei cantități mai mari de sticlă. Față de alte materiale, sticla prelucrată pentru producția de ambalaje prezintă o rată de reciclare mai mare. În comparație cu plasticul, însă, lăsată în mediul natural, sticla va polua mai puțin, pentru că nu este un material toxic.
Sticlele de sticlă au, totuși, un impact ecologic mai mare comparativ cu plasticul. Extracția nisipului de siliciu generează, de regulă, efecte semnificative asupra mediului, de la deteriorarea terenurilor până la pierderea biodiversității. Iar expunerea îndelungată la praful de siliciu aduce un risc pentru sănătatea publică, deoarece poate provoca silicoză acută.
Specialiștii informează, de asemenea, că, pentru topire și prelucrare, sticla are nevoie de temperaturi mai ridicate decât cele pe care le ncesită plasticul și aluminiul. Alt aspect important care dăunează este faptul că materiile prime folosite la producția sticlei virgine eliberează gaze cu efect de seră. Totuși, deși plasticul nu se poate recicla la nesfârșit, fabricarea lui este mai puțin energointensivă, pentru că punctul de topire al plasticului este mai mic decât cel al sticlei.
Reciclarea sticlei nu elimină procesul de refulare, partea cea mai mare consumatoare de energie din producția de sticlă. Acesta reprezintă 75% din consumul de energie în timpul producției. Recipientele din sticlă pot fi refolosite în medie de 12-20 de ori, însă sticla este considerată ca fiind de unică folosință. Sticla de unică folosință aruncată la gropile de gunoi are nevoie de până la un milion de ani pentru a se descompune.
Potrivit Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor (PJGD), în județul Constanța sunt generate, anual, aproape 25.000 de tone de plastic. Acest lucru indică faptul că fiecare locuitor al județului aruncă, pe an, în jur de 33 de kilograme de plastic. Doar un procent de 11,9%, însă, se colectează separat, ajungând la stațiile de sortare și reciclare.
De asemenea, în județul Constanța au fost generate 227.047 tone de deșeuri menajere, din care 1,5%, anume 3.500 tone, au rămas necolectate, mai transmit reprezentanții PJGD. O mare parte dintre aceste cantități de deșeuri sunt abandonate în natură, plimbate de vânt și ploi și ajung, mai devreme sau mai târziu, în Marea Neagră.
Cele mai eficiente proceduri pentru a evita poluarea cu plastic rămân colectarea separată și buna gestionare a deșeurilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0727 secunde