36 de persoane evacuate de jandarmi la Cernavodă, din cauza apelor Dunării

214
Autoritățile au evacuat în cursul zilei de miercuri, 7 iulie, 36 de persoane din Cernavodă, majo-ritatea copii, care locuiesc în mai multe imobile din cărămidă, pe strada Portului din localitate. Jandarmii Inspectoratului Județean și agenți ai Poliției Comunitare au mutat familiile, din cauza apelor infiltrate ale Dunării care le-a inundat curțile caselor. Persoanele sinistrate sunt cazate în prezent la Liceul Energetic din Cernavodă, iar locuințele și bunurile le sunt păzite de jandarmi și polițiști comunitari.
Decizia de mutare a celor opt familii a fost luată ca urmare a faptului că în curțile imobilelor respective apa se ridicase la un nivel de 40-45 de centimetri, ajungând chiar la nivelul pragurilor. Pentru a nu le fi pusă viața în pericol, jandarmii și polițiștii comunitari au transportat persoanele sinistrate, cu strictul necesar, în sala de sport a unității de învățământ din localitate. Din grupul de sinistrați, cel mai mic este un copil în vârstă de un an, iar cel mai în vârstă este un bărbat de 67 de ani.

Jandarmii, pregătiți de intervenție
În această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța are pregătiți peste 200 de militari și tehnica aferentă pentru limitarea și înlăturarea efectelor inundațiilor și sprijinirea populației și autorităților locale. Specialiștii instituției păstrează permanent legătura cu celelalte autorități și actualizează situația cu disponibilitățile umane și material care pot fi dislocate în teren, în funcție de dinamica și specificul situației.
În funcție de gradul de alertă, forțele jandarmilor pot fi operaționalizate în cel mai scurt timp. Pe lângă resursele umane, sunt pregătite de intervenție șapte autovehicule pentru transportul efectivelor, două camioane pentru transport de marfă, două bărci pneumatice speciale și o motopompă. În dotarea echipelor de intervenție au fost repartizate veste de salvare, cizme de cauciuc, lopeți, cazmale și alte materiale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 08 Iulie 2010
Stire din Social : Vara se numără drogații
Pagina a fost generata in 1.8663 secunde