Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" are, în aceste zile, oaspeți de seamă din întreaga Europă. Colaboratori și parteneri din zona de sud-est a bătrânului continent au venit să sărbătorească, alături de autoritățile române, împlinirea a 40 de ani de la înființarea institu-tului. De fapt, este vorba despre o dublă aniversare, sâmbătă, 30 octombrie, fiind și Ziua Internațională a Mării Negre.
Cu acest prilej, Institutul "Grigore Antipa" a organizat vineri, 29 octombrie, Simpozionul Național Jubiliar. Oaspeții din țară și din străinătate au avut prilejul să viziteze laboratoarele institutului și să cunoască oamenii care lucrează zi de zi acolo. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", aflat sub autoritatea Ministerului Mediului și Pădurilor, a fost creat în anul 1999, prin reorganizarea Institutului Român de Cercetări Marine, înființat în anul 1970. Pen-tru recunoașterea tradiției și continuității în domeniul oceanologiei românești, institutul a primit numele în memoria profesorului Grigore Antipa (1867-1944), fondatorul școlii române de ecologie marină.
Începând din 2010, în baza H.G. nr. 1442/2009 și HG nr. 506/2010, INCDM a fost desființat și comasat prin fuziune, cu alte două institute de cercetare, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului, devenind subunitate cu personalitate juridică în cadrul acestui institut, sub denumirea de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa". Principalele domenii de activitate ale INCDM sunt cercetarea fundamentală, aplicativă și tehnologică, cu rol crucial pentru cunoașterea, protecția și gestionarea zonei costiere și a mediului marin, în zona economică exclusivă proprie României la Marea Neagră.