Numărul de șomeri la nivel național a crescut ușor în luna martie, cu 2.910 față de februarie, atingând un nou nivel maxim din martie 2003, de 765.285 de persoane. Rata șomajului anunțată, în cursul zilei de ieri, de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a ajuns la 8,36 procente.
La sfârșitul lui februarie erau înregistrați 762.375 șomeri, iar rata șomajului era de 8,3%. Martie 2010 este cea de-a 21-a lună la rând când crește numărul de șomeri români. Dintre aceștia, 462.289 sunt indemnizați, iar rata șomajului în rândul femeilor este de 7,43% .
În județul Constanța, rata șomajului este de 7,72%, fiind printre cele mai mici din țară. Cea mai mare rată a șomajului se înregistrează în județele Vaslui (15,31%), Mehedinți (14,41%), Teleorman (13,13%), Dolj (12,99%), Ialomița (12,85%), Alba (12,45%), și Covasna (12,23%). În București și Ilfov, rata șomajului rămâne redusă, de 2,53%, respectiv de 2,85%, alte județe cu șomaj scăzut fiind cele industrializate din vest și din Ardeal: Timiș (4,5%), Bihor (6,45%) și Cluj (6,87%).
Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, declara, la sfârșitul lunii decembrie, că rata șomajului va urca la 8-8,5% în primul trimestru din 2010, urmând să scadă apoi până la 7,3% la finalul acestui an, de la 7,8% la sfârșitul lui 2009. Șeitan susținea, de asemenea, că 70-80 de mii de posturi din sistemul bugetar ar putea fi restructurate în acest an.