A crescut rata șomajului

127

Articole de la același autor

La sfârșitul lunii iulie 2017, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 4,18%, mai mare cu 0,03 pp decât cea din luna anterioară. Creșterea a fost determinată de înregistrarea absolvenților în baza de date a ANOFM, situație care se regăsește în aceeași perioadă și în anii precedenți, rata șomajului din luna iulie a anului 2016 fiind cu 0,61pp mai mare față de cea a acestui an.

Dintre cele 366.576 persoane înregistrate în evidențele agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, 62.003 primeau indemnizație de șomaj.

Comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin a rămas constanta la 4,49%, iar rata șomajului feminin a crescut de la 3,75% în luna iunie, la 3,81 %.

În funcție de mediul de rezidență, la finele lunii iulie 2017 situația șomajului se prezintă astfel: 197.177 șomeri provin din mediul urban și 259.399 șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40 – 49 de ani (105.980), urmați de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (74.850), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (27.366).

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional aveau ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (79,28%), în timp ce șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezentau 16,74%, iar cei cu studii universitare 3,98 %.

În cea de-a șaptea lună a acestui an, rata șomajului s-a diminuat în 17 de județe, cele mai mari scăderi înregistrându-se în județele: Bistrița Năsăud cu 0,81 pp, Hunedoara cu 0,42 pp, Harghita cu 0,37 pp, Alba cu 0,33 pp, Suceava cu 0,24 pp, Gorj cu 0,22 pp și Dâmbovița cu 0,13 pp.

În municipiul București rata șomajului are aceeași valoare ca luna precedentă.

Nivelurile cele mai ridicate ale ratei șomajului au fost în județele: : Vaslui (10,38%), Teleorman (10,15%), Galați (9,66%), Buzău (9,44%), Mehedinți (9,31%), Dolj (8,56%), Olt (6,71%), Gorj (6,64 %), urmate de județele Ialomița (6,45%) și Bacău (6,03%). Județul Ilfov a continuat să înregistreze, și în luna iulie 2017, cea mai mică rată a șomajului (1,07%).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7482 secunde