A doua zi de Crăciun. Ce semnificație are, de fapt, data de 26 decembrie

514
A doua zi de Crăciun. Ce semnificație are, de fapt, data de 26 decembrie - felicitaridecraciun-1545809646.jpg

Articole recomandate

În cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica o prăznuiește pe Maica Domnului.


Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii ca a doua zi după marile praznice să se facă pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care L-a născut pe Cel care a adus mântuirea lumii, Iisus Hristos, scrie Agerpres.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria și s-a făcut model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.

Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este considerat cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.

Astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

Sfântul Nicodim era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab.

După ce a primit o bună educație în țara sa, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.

La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii Hilandar.

În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița.

În anul 1364, a trecut în Țara Românească și s-a așezat pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, a zidit chilii și biserică de piatră cu hramul Sfântul "Antonie cel Mare", care a fost sfințită în anul 1369.

Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălțat, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareț a format o obște renumită de zeci de călugări și a instituit o viață monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.

De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.

Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredințat grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viață mai aspră în peștera de deasupra mănăstirii.

Pentru sfințenia vieții sale și darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești. În tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, a întemeiat, pe valea Jiului, Mănăstirea Vișina, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ținutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câțiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406, scrie digi24.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 22 Decembrie 2018
Stire din Social : AVERTIZARE ANM: COD GALBEN DE VISCOL!
Sâmbătă, 22 Decembrie 2018
Stire din Social : Lia Olguța Vasilescu, OPERATĂ de Crăciun
Pagina a fost generata in 1.4715 secunde