Concurs A fost înființat Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem

136

Articole recomandate

Ministerul Sănătății a inaugurat, vineri, Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem. "Registrul presupune donarea de celule stem din măduva osoasă sau din vasele de sânge periferice și va funcționa ca instituție publică în subordinea ministerului. Va fi finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din sponsorizări și din alte surse, conform legii", a afirmat ministrul Ion Bazac. Voluntarii care doresc să doneze celule stem trebuie să completeze două formulare pe site-ul ministerului de resort, www.ms.ro, unul medical și altul privind consimțământul. Ulterior, donatorii vor fi contactați pentru a se prezenta la unul dintre centrele de recrutare și testare din București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu - Mureș și Timișoara. La Constanța, recrutarea și testarea se va realiza în Centrul de Transplant și Imunologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, al cărui coordonator este dr. Raluca Pasăre, unul dintre cei 11 medici de la nivel național, desemnați pentru gestionarea datelor din Registrul Național de Transplant.
"În momentul în care se probează compatibilitatea cu o persoană bolnavă, din România sau chiar din străinătate, se va face reconfirmarea statutului de donator, prin examen clinic și biologic", a adăugat Ion Bazac.
Înființarea Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem va crește șansele pacienților cu afecțiuni hematologice, precum leucemia, să găsească un donator compatibil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 05 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Vineri, 04 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.6447 secunde