Alegerile de la Universitatea "Ovidius" vor fi, foarte probabil, amânate

300
Alegerile de la Universitatea
Până la acest moment, nu există informații precise referitoare la faptul că Universitatea "Ovidius" din Constanța și-ar amâna alegerile din ziua de 25 martie, dată la care ar trebui să fie ales noul rector al unității de învățământ, dar, cel mai probabil, aceasta va fi decizia.

Deși pe la colțuri se tot vorbește că această acțiune este absolut necesară, în condițiile în care, la nivel național, s-a decis ca activitățile cu participarea numeroasă a cetățenilor sunt interzise din cauza noului coronavirus, deocamdată nu este sigur.

Singurul răspuns pe care l-am primit până acum, cu referire la această problemă, este că se analizează situația și că vom fi anunțați ce s-a hotărât.

Reamintim că cele trei cadre didactice care și-au depus candidatura pentru funcția de rector al Universității "Ovidius" și ale căror dosare au fost validate sunt conf. univ. dr. Dan Iliescu, prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc și prof. univ. dr. Mamut Eden. Alegerile ar urma să se desfășoare, în condițiile în care mandatul actualului rector, prof. univ. dr. Sorin Rugină, expiră pe 12 aprilie, acesta fiind decis să nu mai candideze.

Ce spun candidații

Întrebați ce părere au despre amânarea alegerilor de săptămâna viitoare, doi dintre candidați și-au exprimat punctul de vedere.

Conf. univ. dr. Dan Iliescu a precizat că, într-adevăr, universitatea are programate alegerile pentru funcția de rector în data de 25 martie, însă starea de urgentă declarată la nivel național impune măsuri speciale.

"În contextul actual, prioritară este protejarea colegilor din universitate, atât cadrele didactice și studenții, cât și personalul din structurile administrative. De aceea, consider că alegerile trebuie să se desfășoare în momentul în care fiecare participant este în deplină securitate, iar sănătatea nu îi este pusă în pericol", a subliniat acesta.



La rândul său, prof. univ. dr. Octavian Unc ne-a declarat că intenționează să depună o solicitare în acest sens, prin care să ceară amânarea alegerilor.
"Sunt convins că se vor amâna, pentru că așa este logic. Conducerea universității este formată din oameni raționali și probabil că vor lua o astfel de decizie. Pentru mine, amânarea alegerilor reprezintă gestul firesc pe care îl și cer, pentru că nu putem fi preocupați de ideea de a ne așeza pe un scaun, când toată populația trăiește într-o angoasă dată de apariția epidemiei de Covid-19. În aceste condiții, amânarea acestor alegeri, cel puțin pentru o perioadă, este oportună, mai ales pentru a ne liniști și pentru a facem o campanie decentă, firească", a precizat cadrul universitar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2152 secunde