Video Alocații înghețate în 2026! Opiniile părinților din Constanța despre decizia statului

422
1 min citire
Alocații înghețate în 2026! Opiniile părinților din Constanța despre decizia statului - fond-alocatii-1767722729.webp
Vești proaste pentru părinți! Guvernul intenționează să înghețe alocațiile de stat pentru copii și în 2026, pentru al doilea an consecutiv. Asta, în pofida prevederilor legale care cer indexarea acestora cu inflația. Măsura face parte din pachetul de măsuri fiscal-bugetare adoptat în vara anului trecut.
Concret, alocațiile vor rămâne la nivelul celor din decembrie 2025, fără nicio majorare din ianuarie 2026.
 
Astfel, cuantumurile actuale rămân neschimbate: 719 lei pe lună pentru copiii mici sau cei cu dizabilități, respectiv 292 lei pe lună pentru copiii între 2 și 18 ani și pentru tinerii care urmează licee sau școli profesionale. Majorarea ar fi trebuit sa fie de 45, respectiv 18 lei.
 
Autoritățile susțin că decizia face parte dintr-un program de consolidare bugetară, deși legea alocațiilor prevede actualizarea automată a sumelor în funcție de rata medie anuală a inflației. De cealaltă parte, părinții spun că această decizie îi afectează îndeosebi pe copii, în condițiile în care prețurile continuă să crească.
Cum adică îngheață alocațiile? Dacă nu suntem afară, pe stradă cu toții, dacă nu ne strigăm durerile decât în mediul online, e foarte grav ce se întâmplă", a exclamat o constănțeancă.
Mi se pare că mai înainte s-au mărit, fără să facă o verificare dacă au de unde, iar acum le-au înghețat. S-au făcut majorări la toate: și la pensii, la toate, deci le-au mărit și acum nu știu cum să le ia înapoi", a precizat un constănțean.
Foarte rău! E ceva ce a făcut bun Guvernul până acum? Întreb pentru toată lumea, cred. Nu! Mărim taxe, aceleași condiții de trai, nimic bun", a completat o mămică.
Autoritățile precizează că, în acest moment, nu există un calendar clar pentru reluarea majorărilor, iar subiectul ar putea fi reanalizat în funcție de evoluția economiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0808 secunde