Alternativa propusă de sindicatele din Sănătate la concediul fără plată, considerată nerealistă

220
1 min citire
Printr-o adresă transmisă tuturor spitalelor, Ministerul Sănătății a atras atenția că, în conformitate cu Legea 329/2009, conducerile unităților sanitare au obligația de a diminua cheltuielile de personal cu 15,5% lunar, până la sfârșitul anului. Cât privește modalitățile pe care le au la îndemână, acestea sunt: reducerea programului de lucru, acordarea a câte patru zile în noiembrie și decembrie sau combinarea celor două măsuri.
Propunerea sindicatelor, de a reduce cheltuielile prin renunțarea la acordarea drepturilor bănești restante, nu este o soluție, a arătat și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Dan Căpățână. "Propunerea înaintată de sindicate este nerealistă, pentru că banii aceia nu există. Din economia făcută vom putea să luăm materiale sanitare și medicamente", a afirmat managerul.
Colegiul Medicilor din România se numără printre organismele care se opun aplicării măsurii de trimitere în concediu fără plată a medicilor sau de reducere a timpului de lucru. Drept pentru care, Colegiul face un apel către personalul medical de a susține mișcarea sindicală, care are obligația legală și legitimă de a le proteja interesele.
La nivelul SCJU Constanța, zilele libere fără plată sunt 20 și 27 noiembrie și 28, 29, 30 și 31 decembrie. În intervalul 23 - 26 noiembrie, programul de lucru va fi redus cu două ore. Este însă foarte probabil ca medicii să vină la program normal, cum s-a întâmplat și în prima zi de concediu forțat, 13 noiembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.037 secunde