Amenzi în valoare de 359.000 de lei, aplicate angajatorilor pentru nerespectarea măsurilor anti COVID

128
Amenzi în valoare de 359.000 de lei, aplicate angajatorilor pentru  nerespectarea măsurilor anti COVID - 1-1597677335.jpg

Articole recomandate

Inspecția Muncii a aplicat, în perioada 10 - 15 august, amenzi în valoare de 359.000 angajatorilor care nu au respectat măsurile obligatorii pentru prevenirea și combaterea răspândirii coronavirusului, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecția Muncii, citat de Agerpres.ro.


Acțiunile de control efectuate la nivel național de inspectorii de muncă în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 au avut ca rezultat aplicarea a 902 sancțiuni contravenționale, transmise celor 676 de angajatori sancționați.


Inspectorii de muncă au dispus și 1.112 măsuri de remediere a neconformităților constatate.


Cei mai mulți angajatori controlați au fost din județul Constanța - 134 de companii verificate, București - 88 și Gorj - 80.


Cei mai mulți angajatori sancționați au fost cei din Argeș - 76 de companii sancționate, Cluj - 55 și Olt - 37.


Pe de altă parte, totalul amenzilor aplicate în cadrul controalelor generale organizate săptămâna trecută la nivel național de Inspecția Muncii indică valoarea de 3.905.600 de lei, din care suma de 3.546.600 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.


Astfel, la nivel național au fost depistate 149 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.923 de avertismente și au fost dispuse 4.049 de măsuri de remediere a neconformităților constatate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0881 secunde