Amenzi uriașe aplicate de ANPC. Peste 4,1 milioane de lei într-o săptămână

28
< 1 min citire
Amenzi uriașe aplicate de ANPC. Peste 4,1 milioane de lei într-o săptămână - anpc-1783084650.webp
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 4,1 milioane de lei, în urma controalelor făcute la nivel național în perioada 29 iunie – 3 iulie. Verificările au vizat peste 1.500 de operatori economici din domeniul alimentar și al prestărilor de servicii.
Potrivit ANPC, în urma acțiunilor de control au fost date 871 de amenzi contravenționale. De asemenea, pentru 21 de operatori economici s-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea neregulilor constatate.
În total, comisarii au verificat produse în valoare de aproximativ 5,3 milioane de lei. Printre problemele descoperite s-au numărat alimente expirate, produse fără elemente de identificare, legume și fructe cu mucegai, acumulări de gheață în ambalaje și produse afectate de arsuri de congelare.
Inspectorii au mai găsit echipamente și ustensile uzate, cu depuneri de gheață, rugină și impurități, spații alimentare întreținute necorespunzător, pavimente murdare, reziduuri alimentare și lichide, dar și ulei alimentar degradat termic.
Alte nereguli au vizat nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produsele perisabile, în special carne și produse din carne, precum și comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită.
ANPC precizează că aceste controale au avut ca scop verificarea respectării legislației privind protecția consumatorilor și siguranța produselor comercializate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde