Analize și consultații gratuite pentru gravide, indiferent de statutul profesional

292
1 min citire
Analize și consultații gratuite pentru gravide, indiferent de statutul profesional - x-gravide-1766058614.webp
Foarte multe femei nu știu dacă pe timpul sarcinii beneficiază sau nu de servicii gratuite. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, gravidele beneficiază de protecție medicală specială în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, indiferent de statutul lor profesional sau de existența unor venituri. Astfel, cele fără venituri sunt asigurate chiar și fără plata contribuției.
Conform legislației în vigoare, femeile gravide și lăuzele dobândesc calitatea de asigurat fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, chiar dacă nu realizează venituri. Acest statut le permite accesul la pachetul de bază de servicii medicale, decontate din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Condiția principală este aceea de a se prezenta la furnizori care au contract cu o casă de asigurări de sănătate. Totodată, femeile au acces gratuit la: consultații de specialitate obstetrică-ginecologie; monitorizarea evoluției sarcinii; investigații paraclinice și ecografii recomandate de medic; servicii medicale acordate în ambulatoriu și în spital, în unități aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate", a declarat purtătorul de cuvânt al CJAS, Aura Drăgoi.
Aceasta a precizat că un drept important al gravidelor este acela că analizele de laborator și investigațiile medicale recomandate pentru monitorizarea sarcinii pot fi efectuate peste valoarea de contract a laboratorului la care se prezintă pacienta, cu condiția ca acestea să fie recomandate de medic, în cadrul consultațiilor de monitorizare a sarcinii.
Acest lucru înseamnă că gravidele nu pot fi refuzate la efectuarea analizelor necesare din motivul epuizării plafonului lunar al laboratorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0411 secunde