Angajamente pentru salvarea Mării Negre

288
1 min citire
Organizația nonguvernamen-tală "Mare Nostrum" lansează un apel către noi, toți, pentru salvarea Mării Negre. Primul pas ar fi o declarație de angajament, ce poate fi depusă vineri, 30 octombrie, la ora 10,00, în sala de conferințe a Hotelului Ibis.
"O simplă promisiune poate salva Marea Neagră! Declarația dumneavoastră de angajament așteaptă să fie semnată, apoi, timp de 365 de zile, o puteți pune în practică. Nu lăsați ca promisiunea dumneavoastră să valoreze cât o mână de deșeuri frumos ambalate!", ne îndeamnă Ramona Crângașu, reprezen-tant "Mare Nostrum".
De altfel, organizația nongu-vernamentală a scris deja propria declarație de angajament pentru Marea Neagră, deschi-zând astfel șirul promisiunilor ce urmează să fie puse în practică până în anul următor. "Mare Nostrum se angajează ca în anul 2010 să realizeze primul catalog al exemplarelor de delfini fotoideintificate în apele ro-mânești ale Mării Negre. Acest catalog va permite estimarea numărului de delfini și corelarea evoluției acestuia cu măsurile de conservare aplicate", a declarat Mihaela Cândea, director executiv al "Mare Nostrum".
Tot vineri, 30 octombrie, va avea loc și licitația de angajamente "Piața de pește". Licitația va începe la ora 10,00 și va reuni reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, oameni de afaceri, precum și jurnaliști, toți legați de Marea Neagră. Toți participanții vor licita pentru schimbarea viitorului Mării Negre și salvarea ecosistemului costier.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde