ANI: Avem nevoie de sancțiuni pentru cei care completează incorect declarațiile de avere

319
1 min citire
ANI nu poate să ia niciun fel de măsură împotriva persoanelor care completează "incorect" declarațiile de avere și de interese, deoarece legea nu prevede nicio sancțiune, a declarat, marți, pentru NewsIn, Luana Moilat, director de comunicare în cadrul agenției.
Agenția Națională de Integritate (ANI) este legată, în acest fel, de mâini și de picioare, și nu poate decât să aștepte ca reprezentanții instituțiilor abilitate, precum Ministerul Justiției, de exemplu, să adauge în legea privind declarațiile de avere o sancțiune pentru cei care "uită" să ofere toate datele în actul cu pricina.
"Față de atribuțiile legale cu care ANI este împuternicită, și anume verificarea declarațiilor de avere și de interese, legea trebuie să prevadă o sancțiune pentru completarea necorespunzătoare. În prezent, este sancționată contravențional doar nedepunerea declarațiilor de avere și de interese în termenele prevăzute de Legea 144/2001 cu modificările și completările ulterioare", a mai declarat Moilat, care a precizat că le-ar fi utilă, în munca lor, un articol prin care ANI să poată amenda persoanele care dau informații incomplete în declarațiile de avere.
Legea mai prevede ca infracțiune, de această dată, "fapta uneia dintre persoanele prevăzute de lege, care cu intenție depune o declarație care nu corespunde adevărului. Infracțiunea este de fals în declarații și se pedepsește potrivit Codului penal.
Reamintim că procurorul Monica Șerbănescu, propus de ministrul justiției la șefia DNA, nu a menționat în declarația de avere care sunt veniturile pe 2007, făcând trimitere doar la fișa fiscală, ceea ce înseamnă că "declarația contravine funcțiilor și demnităților publice în condiții de transparență", au declarat, pentru NewsIn, surse juridice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde