ANM. Vreme însorită și caldă, în week-end, la Constanța

181
ANM. Vreme însorită și caldă, în week-end, la Constanța - vremea4-1426866156.jpg

Articole de la același autor

În week-end, vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi în special în regiunile extracarpatice unde valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în prima parte a zilei în Dobrogea, unde cu totul izolat va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului în regiunile vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în estul Dobrogei și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 15 grade în Oltenia și Muntenia, iar cele minime între -5 și 5 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest, dar și mai coborâte în depresiuni. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață și se va forma brumă.


La Constanța, cerul va fi parțial înnorat și vântul va sufla moderat, dinspre nord-vest. Maxima termică va atinge 11 grade Celsius. Peste noapte, se va însenina și vântul doar va mai adia ușor. Termometrele vor indica minimum 1 grad. 


Duminică, va fi și mai cald, mai ales că cerul va fi mai mult senin. Valorile termice se vor încadra între 2 și 16 grade. Noaptea, va fi ceva mai rece și înnorat, cu doar 2 grade Celsius. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Martie 2015
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.2028 secunde