În evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă figurează, astăzi, 10.849 de locuri de muncă. Acestea provin din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante.
Cele mai multe posturi sunt în județul Cluj – 1.630, în municipiul București – 1.428 și în județul Prahova – 937. În județul Constanța, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă propune 157 de posturi.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.204 locuri de muncă, după cum urmează: 242 - analist servicii client, 48 - programator, 44 - inginer mecanic, 31 - funcționar economic, 26 - manager proiect, 26 - inginer de sistem software, 23 - inginer construcții civile, industriale și agricole, 19 - inginer producție, 17 - șef departament mărfuri alimentare/nealimentare, 17 - analist etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 9.645 locuri de muncă, dintre care: 837 - confecționer-asamblor articole din textile, 814 -muncitor necalificat în industria confecțiilor, 480 - muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 436 - operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 371 - montator subansamble, 362 - șofer autocamion/mașinăa de mare tonaj, 233 - lucrător comercial, 182 - manipulant mărfuri, 178 -casier, 171 - vânzător etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://www.anofm.ro/lmv/ , unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.