Anunț despre buletinele electronice. Ministrul Digitalizării, precizări

788
Anunț despre buletinele electronice. Ministrul Digitalizării, precizări - buletin-1645544621.jpg

Articole de la același autor

Cartea de identitatea electronică este un proiect mult aşteptat, iar termenul limită de implementare este trimestrul IV al anului 2024, a precizat, marţi, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Marcel Boloş.


"Este un proiect mult aşteptat şi, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, avem în responsabilitate cartea de identitate electronică împreună cu semnătura electronică calificată. Avem trimestrul IV al anului 2024 ca şi deadline de implementare. Sigur că este un termen destul de strâns, dar o să vedeţi în perioada următoare, că ne adunăm partea aceasta de resursă sau experţii de care avem nevoie pentru analiza de flux, analiza de business, astfel încât proiectele acestea mari de transformare digitală ale statului, prin ceea ce va însemna elaborarea documentaţiilor tehnico-economice să le putem scoate la licitaţie şi să putem cât de rapid să operaţionalizăm această structură", a menţionat Marcel Boloş, la Conferinţa CursDeGuvernare "Urgenţa: Economia 4.0 - ce pune România în locul scăderii de la industria prelucrătoare".

El a subliniat că acest proiect este important şi pentru marile servicii publice.

"Este foarte important, nu numai pentru cartea de identitate electronică, dar şi pentru marile servicii publice: sănătate, partea de educaţie, evenimentele de viaţă, administraţia locală. Discutam dimineaţă cu colegii despre această posibilitatea de avea o anumită formă de cloud pentru serviciile locale pentru că, inclusiv primăriile, trebuie să dispună de aceste instrumente de modernizare, fiindcă oraşele viitorului cam spre aceasta se îndreaptă, spre a asigura interoperabilitatea bazelor de date şi a face din acest punct de vedere serviciile publice mult mai accesibile pentru oameni. Deci răspunsul este trimestrul IV 2024 - şi facem toate demersurile necesare pentru ca aceste lucruri să poată să prindă contur", a precizat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.


Potrivit Digi24 primele cărți de identitate electronice din România au fost eliberate anul trecut. 24 de tineri din Cluj-Napoca au în prezent buletine electronice. Ele țin loc şi de card de sănătate, dar și de pașaport electronic.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6079 secunde