Concurs Aproape jumătate din români ar părăsi actualul loc de muncă

219

Articole de la același autor

Aproape jumătate din angajații români ar părăsi în prezent firma pentru care lucrează. Un procent mare dintre români, de peste 70% preferă să muncească într-o companie mică, în mediul privat. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Integra HR.
Puțini dintre românii angajați sunt cu adevărat mulțumiți de munca pe care o prestează și de locul în care își desfășoară activitatea. Potrivit studiului, doar 11 procente dintre cei care au un loc de muncă stabil se declară mulțumiți. Aproape tot atâția angajați spun că sunt nemulțumiți, în timp ce majoritatea, 40% dintre cei întrebați susțin că sunt și nu prea, mulțumiți de locul lor de muncă.
Angajații din România pun mare preț pe natura muncii prestate, peste 45%. Un rol important în aprecierea unui job îl are și colectivul, dar și atmosfera de la serviciu. Nu în ultimul rând, pentru a fi mulțumiți de locul în care muncesc, peste 40% dintre români țin cont și de program.
Angajații care sunt nemulțumiți de locurile de muncă reclamă lipsa promovării, peste 38%, dar și cea a aprecierii față de efortul depus. Mai puțini reclamă munca peste program și sarcinile în plus care le sunt atribuite.
Peste 81% dintre români pun salariul pe primul plan, în alegerea unui job. La fel de importante sunt considerate atmosfera de la serviciu, dar și siguranța păstrării locului de muncă. Sondajul Integra HR s-a desfășurat în perioada 1-30 iunie 2012, la nivel național, pe un eșantion de 6.004 respondenți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2527 secunde