Anchetele administrative, demarate de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, în urma reclamațiilor privind comportamentul inadecvat a patru cadre medicale, au fost finalizate. Cele patru cadre medicale cercetate sunt dr. Ion Iancu, medic în cadrul Compar-timentului de Dializă, două asistente de la Unitatea de Primiri Urgențe și una de pe Secția de Neurologie, cu toții fiind acuzați că au vorbit urât pacienților, iar una dintre asistente a fost reclamată că a bruscat o colegă. Potrivit dr. Dan Căpățână, managerul SCJU Constanța, în urma anchetelor desfășurate, au fost luate măsuri doar în privința asistentelor. "Asistentele au primit avertismente, prima formă de sancționare. În cazul medicului nu a fost luată nicio măsură, întrucât nu mai lucrează în Spitalul Județean", a afirmat managerul.
De asemenea, comitetul director al spitalului a luat decizia sancționării șefului Serviciului Administrativ al Policlinicii 2, Ioan Iurdana. Potrivit managerului, Ioan Iurdana și-a inființat o firmă de imobiliare și a construit un chioș în curtea fostului Spital Municipal fără să dețină niciun fel de autorizație. "În urmă cu trei săptămâni, el a venit la mine să-mi ceară, pentru un terț, cum mi-a spus, mărirea spațiului pentru chioșc, pentru că nu putea obține autorizație sanitară de funcționare. În urma anchetei făcute, am aflat că de fapt chioșcul îi aparținea. Nu a recunoscut mult timp, dar în cele din urmă a admis", a arătat managerul spitalului. Angajatul spitalului a fost sancționat cu tăierea a 10% din salariu, pentru trei luni. "Nu putem să-l sancționăm cu mai mult, pentru că nu are o fișă a postului clară, care să prevadă ce atribuții are. Cât privește clădirea, am trimis o adresă către Consiliul Județean Constanța, proprietarul terenului, pentru a sesiza Parchetul pentru construire fără autorizație", a precizat managerul SCJU Constanța.