Asociațiile de proprietari sunt invitate de RADET să-și spună ofurile

2962
Asociațiile de proprietari sunt invitate de RADET să-și spună ofurile - 80082ade64b01197cca8376811426b1f.jpg
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) Constanța organizează întâlniri cu toate asociațiile de proprietari din Constanța, pentru a afla problemele cu care se confruntă și pentru a lua măsurile care se impun. În cadrul întâlnirii, regia de termoficare va lansa și un chestionar în care cei prezenți să-și poată exprima opinia cu privire la serviciile de care beneficiază.

Cele aproximativ 1.200 de asociații de locatari/proprietari au fost invitate de RADET Constanța la un dialog privind activitatea de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum. Scopul întâlnirilor îl constituie stabilirea unor soluții comune de îmbu-nătățire a serviciilor. La dialog a fost invitată să participe și Uniunea Asociațiilor de Proprietari Constanța. "De săptămâna aceasta, în fiecare joi, timp de patru săptămâni, RADET Con-stanța va avea întâlniri cu asociațiile de proprietari la Casa de Cultură, sala mică, începând cu ora 14,00", a declarat Florin Rugină, consilierul de imagine al directorului general al RADET Constanța.
Din partea RADET va veni o echipă complexă, formată din angajații direcțiilor de producție, comercial, șefi birou personal, juridic, comunicare și control, maiștri, pentru a putea răspunde oricăror probleme ce ar putea fi ridicate. "Au mai fost întâlniri, însă cea de acum este prima inițiativă de amploare a regiei", a adăugat Florin Rugină.
Consilierul de imagine al directorului general al RADET Constanța a mai punctat că la dialog sunt invitate să participe, din partea fiecărei asociații de proprietari, maxim două persoane - președintele și administratorul. "Noi am anunțat la punctele termice care este ziua de participare, iar asociațiile au primit invitațiile prin serviciul de facturare", a explicat reprezentantul RADET Constanța.
În data de 18 iunie vor participa la dialog sectoarele 1, 2, 3 și 6 Nord, pe 25 iunie au fost programate sectoarele 4, 5, 8 Nord, în 2 iulie vor veni cei arondați sectoarelor 1, 2, 3 Sud, iar pe 9 iulie cei din sectoarele 4, 5 și 6 Sud.
Reprezentanții regiei de termoficare vor lansa, cu ocazia întâlnirilor, și un chestionar, prin care cei prezenți vor putea să evalueze relația cu RADET. Calificativele pe care le vor putea da președinții sau administratorii sunt de la nesatisfăcător la excelent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 16 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Luni, 15 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Sâmbătă, 13 Iunie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.9341 secunde