Zeci de cutii cu ață chirurgicală, bănuită a fi nesterilă, importată din China, au fost retrase din spitalele din Cernavodă și Mangalia. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a cerut inspecțiilor sanitare de stat din toată țara să controleze loturile de ață chirurgicală importată din China după ce o femeie din Argeș a murit în urma unei operații. Ancheta efectuată după decesul femeii a scos la iveală faptul că ața folosită nu era sterilă.
Este vorba despre fire resorbabile, numite în limbajul de specialitate catgut. Loturile din spitalele din toată țara au fost verificate.
În județ, au fost depistate probleme la Mangalia și Cernavodă. "La Cernavodă, am retras 23 de cutii a câte 12 bucăți de catgut, iar la Mangalia 180 de cutii", a declarat dr. Adrian Pavlov, șeful Inspecției Sanitare de Stat din Constanța (ISS). Potrivit lui Pavlov, cutiile cu catgut nu au fost incinerate, ci au fost au fost returnate firmei distribuitoare. De cealaltă parte, managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă, dr. Cristian Nicoară, spune că ISS nu a retras niciun fel de ață chirurgicală. Nicoară a spus că a hotărât retragerea a câteva cutii de catgut, în luna septembrie, în urma unei solicitări venite din partea Autorității de Sănătate Publică a județului Constanța.
Ministerul Sănătății s-a autosesizat și a cerut aceste controale după ce o femeie care a născut prin cezariană la maternitatea din Călimănești, a murit din cauza unei infecții care ar fi fost provocată de ața chirurgicală nesterilizată importată din China.
Primele controale au scos la iveală că și în spitalele din Vaslui există ață chirurgicală importată din China. Potrivit reprezentanților firmei care distribuie această ață chirurgicală, actele arată că produsul este steril. Dacă analizele vor arăta însă contrariul, loturile cu probleme vor fi distruse.
Din câte se pare, Ministerul Sănătății știa, încă din luna august, de problema aței chirurgicale importată din China, însă unele spitale au ignorat ordinul de retragere a produsului din uzul medical, în ciuda avertismentelor că acesta ar putea provoca îmbolnăviri sau chiar decesul pacientului.
"Ministerul a trimis o circulară, în luna august, în care spunea că respectiva ață chirurgicală este nesterilă, din cauza unei posibile contaminări, și cerea ca aceasta să nu mai fie folosită. În unele spitale, însă, ordinul ministerului nu a fost respectat", au declarat, pentru agenția de presă NewsIn, surse din Ma-ternitatea Râmnicu Vâlcea.
În județul nostru, urmează să mai fie verificate Spitalul Orășenesc Hârșova și Spitalul de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Eforie Sud.