Vremea s-a răcit considerabil în toată țara. Pentru mai
multe zone, meteorologii au emis un cod galben de vânt, însoțit de ploi,
valabil până luni, 11 noiembrie. De asemenea, în zonele montane din cinci
județe, astăzi intră în vigoare un cod galben de ninsori viscolite, și,
potrivit prognozei, stratul de zăpadă poate ajunge până la 20 de cm.
Meteorologii spun că este posibil să ningă și în București, însă slab
cantitativ.
„Vremea s-a răcit semnificativ pe parcursul zilei de ieri,
în regiunile extracarpatice, comparativ cu zilele anterioare. Vorbim de o
răcire local semnificativă, cu chiar 7-10 grade mai coborâte valorile de
temperatură, decât cele înregistrate în zilele anterioare. Sunt temperaturi mai
mici decât cele normale perioadei, în special în partea de sud-est, de sud și
de est a teritoriulului, în timp ce în restul țării s-au înregistrat valori de
temperatură în jurul celor normale", a declarat în direct, la Digi 24,
meteorologul ANM, Oana Catrina.
În timpul nopții, ploile au cuprins mai multe zone din țară,
respectiv „Dobrogea, sudul Moldovei și cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv
zona Municipiului București". „Concret, ne așteptăm astăzi la precipitații în
partea de sud și de sud-est a teritoriului. (...) Pe alocuri, trecător, își fac
apariția și precipitațiile sub formă de ninsoare și lapoviță și în zonele mai
joase de relief, în special în zona subcarpatică a Olteniei, a Munteniei, a
Moldovei, dar și la altitudini ceva mai joase", a precizat meteorologul.
De astăzi, intră în vigoare codul galben de ninsori
„însemnate cantitativ şi viscolite”, valabil până pe 11 noiembrie, ora 6.00, în
zone din cinci județe. „În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor
Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste
1000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de
40-55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm", arată
prognoza ANM.