August. Cea mai însorită și călduroasă lună din an. Ce temperaturi record ne așteaptă

403
August. Cea mai însorită și călduroasă lună din an. Ce temperaturi record ne așteaptă - vreme-1659278191.jpg

Articole de la același autor

Luna august este cea mai însorită și călduroasă din an. Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius, potrivit Realitatea.net


"Caracteristicile climatice ale acestei luni se datorează modificărilor importante ce apar în distribuţia centrilor barici de pe continentul european. Astfel, dorsala Anticiclonului Azoric înaintează până deasupra Europei de Est, menţinând o stabilitate mai mare a maselor de aer în zona ţării noastre, la aceasta contribuind şi desele invazii ale aerului tropical, fie dinspre nordul Africii, fie dinspre sud-vestul Asiei. Totuşi, faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, exceptând zona înaltă a Carpaţilor, unde august este, în general, cea mai călduroasă lună a anului", se arată în prognoza ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării, precum şi pe areale restrânse din sudul Banatului. Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia şi pe areale extinse din Dobrogea. Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul, vestul şi nord-estul Moldovei, Dealurile de Vest, cea mai mare parte a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice şi unele depresiuni

intramontane. În sud-estul Transilvaniei, în zonele montane joase, în cele submontane şi în majoritatea depresiunilor intramontane, aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie multianuală a lunii august înregistrează

valori cuprinse între 10 şi 16 grade, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează valori sub 10 grade Celsius.

Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3563 secunde