AVERTIZARE METEO DE FENOMENE EXTREME, LA CONSTANȚA. IATĂ CE NE AȘTEAPTĂ DE MÂINE

3017
2
AVERTIZARE METEO DE FENOMENE EXTREME, LA CONSTANȚA. IATĂ CE NE AȘTEAPTĂ DE MÂINE - varacanicula-1466075127.jpg
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme deosebit de caldă în următoarele două zile la Constanța și în întreaga țară.


Potrivit meteorologilor, începând de vineri, de la prânz, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul și sudul țării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia și în vestul și sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37...38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent și local va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și podiș. Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și nordul Moldovei și pe arii restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torențial, va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp.



Comentează știrea

Cititorul
16 iunie 2016
Fenomene extreme la cta

In articol nu scrie nimic despre cta. Singurul fenomen extrem este ca individul isi ia salariul dupa ce a scris o imbecilitate

cititoru'
16 iunie 2016
penibil

am citit de cateva ori articolul, poate poate nu pricep eu... e stire gen OTV, pentru ca pseudojurnalistii sunt platiti la numarul de click uri pe link...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.968 secunde