AVERTIZARE METEO / WEEK-END CU PLOI LA CONSTANȚA

3410
AVERTIZARE METEO / WEEK-END CU PLOI LA CONSTANȚA - furtuna-1500028866.jpg

Articole de la același autor



Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute, o avertizare de vremea rea în week-end. Astfel, începând de mâine, după prânz, și până luni dimineață, în jurul orei 3,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și pe spații restrânse 35...40 l/mp.

În a doua parte a zilei de sâmbătă, 15 iulie și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică astfel de fenomene vor fi frecvente în regiunile nordice, nord-estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte și se vor semnala local în restul teritoriului. Duminică, 16 iulie, temporar va ploua, iar în cea mai mare parte a țării vremea va fi răcoroasă.

La Constanța, se va răcori simțitor, mai ales în cursul nopții, și vor fi intensificări ale vântului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Iulie 2017
Stire din Social : Vreme în încălzire,  la Constanța
Pagina a fost generata in 0.6593 secunde