Avocatul Poporului: "Polițiștii trebuie instruiți cum să aplice, unitar, amenzile!"

Articole de la același autor
Responsabilii din cadrul instituției Avocatul Poporului solicită Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române realizarea unui document cu rol de îndrumător pentru cadrele de poliție, în ceea ce privește aplicarea unitară și graduală a sancțiunilor prevăzute de ordonanțele militare.
Solicitarea vine în contextul în care, potrivit Avocatului Poporului, există deja numeroase sesizări privind aplicarea "diferită, posibil nelegală și/sau neîntemeiată a prevederilor incriminatorii și sancționatorii din actele normative adoptate".
Este nevoie de o instruire a celor aflați pe străzi, în prima linie, pentru aplicare unitară a sancțiunilor, a subliniat Avocatul Poporului.
Este nevoie de o instruire a celor aflați pe străzi, în prima linie, pentru aplicare unitară a sancțiunilor, a subliniat Avocatul Poporului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 25 Aprilie 2020
Sâmbătă, 25 Aprilie 2020
Joi, 23 Aprilie 2020
Joi, 23 Aprilie 2020
Joi, 23 Aprilie 2020