Vine vara, se deschid terasele, se spală paharele, se scot șezlongurile,
iar patronii de pe litoral intră, din nou, în febra angajărilor. Teoretic, e
sezonul banilor. Practic, e sezonul în care toată lumea caută ospătari,
barmani, cameriste, bucătari și recepționeri, dar prea puțini mai sunt dispuși
să tragă tare trei luni, pe căldură, aglomerație și program prelungit.
Anunțurile de
angajare au început să curgă, iar ofertele nu mai arată deloc ca în anii trecuți.
Pe litoral, salariile pornesc de la câteva mii de lei și pot ajunge, în unele
cazuri, la 10.000 – 12.000 de lei, în funcție de post, experiență și stațiune.
În Costinești, Mamaia, Vama Veche, Eforie sau Neptun, angajatorii promit
salarii bune, cazare, masă și, uneori, transport. Pe hârtie, totul sună bine:
vii la mare, muncești un sezon și pleci acasă cu bani. Salariile au crescut
considerabil, semn că angajatorii au înțeles cât de importanți sunt banii, mai
ales în această perioadă economică dificilă.
În Vama Veche, de exemplu, veniturile
pornesc de la aproximativ 4.000 de lei
și pot ajunge până la 15.000 de lei
pentru bucătarii cu experiență sau pentru posturile bine plătite din baruri și
restaurante aglomerate. Tot în Vamă, un anunț pentru barmani, ajutori de
barman, ospătari și ajutori de ospătari promite între 3.500 și 7.000 de lei, cu cazare și masă asigurate. Altfel spus,
cine știe meserie și rezistă ritmului poate pleca acasă cu bani frumoși. Cine
vine doar pentru „vibe”, s-ar putea să descopere repede că Vama e frumoasă când
ești client, nu neapărat când cari tăvi.
În Mamaia Nord, salariile sunt ceva mai
cuminți, dar tot competitive. Ospătarii și barmanii pornesc, în general, de la 4.000 – 5.000 de lei, iar posturile de
hostess încep de la aproximativ 4.000
de lei.
Costineștiul caută oameni. Turiști vin, angajați
mai greu
În Costinești, stațiunea tinerilor,
salariile variază între 4.000 și 10.000
de lei, în funcție de experiență și de postul ocupat. Bucătarii sunt, ca
de obicei, printre cei mai bine plătiți, urmați de ospătarii cu experiență.
Există și oferte pentru personal în restaurante, baruri, patiserii sau zone de
servire, semn că stațiunea se pregătește de sezon cu aceeași întrebare veche:
turiști vin, dar cine îi servește?
În Eforie Sud, ofertele publice arată
salarii între 3.000 și 5.000 de lei
pentru posturi precum bucătar, șef bucătar, pizzar, barman, ospătar, cameristă
sau personal de întreținere, la care se adaugă masă asigurată și bonusuri. În Eforie Nord, unele anunțuri pornesc de
la 3.000 de lei net pentru
ospătari și bucătari. Nu sunt sume spectaculoase, dar pentru cei care caută un
sezon mai așezat, cu program ceva mai previzibil, Eforie rămâne o opțiune.
Bucătarii, vedetele
sezonului estival
Nici Constanța nu stă deoparte. În Portul
Tomis, un restaurant anunță salarii de 3.500
– 5.000 de lei pentru ospătari, 4.000
– 6.500 de lei pentru barmani și 7.000
– 11.000 de lei pentru bucătari. Se oferă salariu motivant, bacșiș și,
în unele cazuri, cazare pentru bucătari. Altfel spus, bucătarul bun a devenit
aur curat pe litoral.
Pe lângă ospătari și
barmani, litoralul caută și oameni pentru posturile mai puțin vizibile, dar
absolut necesare. Cameristele pot câștiga de la 3.500 – 4.000 de lei, iar personalul pentru întreținerea plajelor
poate ajunge la 4.000 – 5.000 de lei.
Așadar, vara pe
litoral poate aduce bani buni. 4.000, 5.000, 10.000, chiar 15.000 de lei, în
funcție de stațiune, experiență și norocul de a prinde un angajator serios.
Numai că banii vin la pachet cu muncă multă, program prelungit, căldură,
presiune și clienți care vor servicii ca în Grecia, dar uneori cu răbdare de
coadă la covrigi.
Patronii spun că nu
găsesc oameni. Unii tinerii spun că nu vor să muncească oricum, oriunde și pe
orice condiții. Între cele două tabere, litoralul își vede de sezon: turiștii
vin, mesele trebuie servite, camerele trebuie curățate, plajele trebuie întreținute.
Iar întrebarea rămâne aceeași, an de an: cine mai vine să muncească la mare?
Fototgrafie cu rol ilustrativ, generată cu AI.