Bebeluș mort la câteva ore de la naștere. Poliția a deschis anchetă
Articole recomandate
Furtuni cu grindină și vânt puternic în Dobrogea. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT
17 Aprilie 2024
Sălile de jocuri de noroc vor fi închise în toate localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Lege promulgată
17 Aprilie 2024
Elevi ai liceului „Mihai Eminescu”, în vizită la SPIT Constanța
17 Aprilie 2024
Atenție, șoferi! Trafic închis pe A2 pentru lucrări de reparații
17 Aprilie 2024
Polițiștii au deschis, duminică, un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul unui bebeluș care a murit la câteva ore după naștere, la Spitalul Orășenesc Rovinari, județul Gorj.
Bebelușul născut vineri fără probleme de sănătate a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Sfântul Ștefan din Rovinari.
Potrivit reprezentanților unității spitalicești, fetița a intrat în stop cardio-respirator și a murit.
Poliția efectuează cercetări în acest caz și a fost întocmit un dosar penal.
"Poliția Rovinari a fost sesizată de reprezentanții spitalului cu privire la faptul că o fetiță născută pe 12 ianuarie a decedat în cadrul acestei unități. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă", a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Părinții bebelușului nu au făcut, deocamdată, plângere, scrie realitatea.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 11 Ianuarie 2018
Miercuri, 10 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018
Vineri, 12 Ianuarie 2018
Vineri, 12 Ianuarie 2018
Joi, 11 Ianuarie 2018
Joi, 11 Ianuarie 2018
Miercuri, 10 Ianuarie 2018
Miercuri, 10 Ianuarie 2018