Începând cu ianuarie 2010

Biletele de tratament pentru pensionari vor fi împărțite după punctaj, și nu în ordinea depunerii cererilor

7690
Biletele de tratament pentru pensionari vor fi împărțite după punctaj, și nu în ordinea depunerii cererilor - c9a90525561a3c28bd92a9254d9b098e.jpg
Anunțul că se primesc cererile pentru bilete reduse la tratament balnear declanșa, de obicei, la Casa Județeană de Pensii isterie generală. Pensionarii se îngrămădeau
de cu noaptea și făceau liste cu cine s-a trezit primul, pentru ca, într-un final, să se îmbrâncească și să-și împartă coate ca să ajungă cât mai repede la ghișeu, iar lucrătoarele instituției se înarmau cu mulți nervi și răbdare ca să facă față valului
de bătrâni.

Bilete reduse pentru tratament balnear sunt disponibile și anul acesta. Însă, în încercarea de a evita "războaiele" de la ghișee s-au schimbat regulile de acordare, astfel încât să nu mai conteze ordinea înscrierii. Pentru ca bătrânii dornici de tratament balnear în stațiunile românești să nu se mai calce în picioare la cozi, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) a stabilit ca repartizarea acestora să se facă numai în baza unui punctaj. Acesta se va face după categoria de pensie a beneficiarului, cuantumul pensiei și dacă solicitantul a beneficiat în ultimii doi ani de bilet de tratament în sezon sau în extrasezon.
La Casa Județeană de Pensii Constanța cererile pentru acordarea biletelor de tratament aferente anului 2010 se primesc începând cu data de marți, 19 ianuarie 2010. "Solicitările pot fi depuse la sediul CJP Constanța, Casa Locală de Pensii Medgidia sau la punctele de lucru din Cernavodă, Hârșova, Mangalia, prin poștă ori prin e-mail, la adresele [email protected], [email protected], dar în acest caz, documentele trebuie scanate", a declarat, pentru "Cuget Liber", Kristina Mutiș, purtătorul de cuvânt al instituției constănțene.
Dosarul cu documentele necesare depunerii trebuie să cuprindă o cerere tip, ce poate fi obținută de la unitățile xerox din incinta instituției sau de la sediile primăriilor din județ, ori poate fi descărcată de pe site-ul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigu-rări Sociale - www.cnpas.org), copie după actul de identitate (CI sau BI) și o trimitere medicală (tipizat nou) cu menționarea a trei stațiuni.

Un bilet refuzat duce la pierderea dreptului pe anul respectiv
"Cererile trebuie depuse cu minim 40 de zile înainte de data de început a sejurului, iar ordinea de ierarhizare a cererilor depuse este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri. În cazul cererilor depuse de persoane care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale. Cu toate acestea, biletele de tratament se acordă individual", a mai precizat Kristina Mutiș.
Potrivit regulilor CNPAS, în cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Refuzul nejustificat al unui bilet repartizat conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament balnear în cursul anului calendaristic. Cuantumul contribuției a rămas neschimbat, fiind 50% din valoarea pensiei de asigurări sociale de stat, în cazul în care pensia nu depășește contravaloarea biletului, sau biletul integral, dacă 50% din cuantumul pensiei depășește contravaloarea biletului de tratament.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3815 secunde