Prima zăpadă la Constanța

Concurs Bucurie pentru copii, coșmar pentru șoferi

299

Articole de la același autor

Pentru prima dată, în ultimii doi ani, am simțit că este iarnă. În noaptea de duminică spre luni s-a așternut primul strat de nea. Griul orașului a căpătat culoare de poveste.
Copiii au căutat în pod săniile ruginite și pulberea albă căzută peste Constanța a fost frământată în mâinile lor. Singurii care și-au pus mâinile în cap au fost șoferii, care se gândeau cu groază să iasă pe șoselele Constanței. Și aveau de ce se teme. Începând cu ora 7,00, arterele constănțene au devenit o piatră de încercare pentru șoferi. Claxoanele au urlat cât tot anul, trezind din somn întregul oraș.
Pe străzile principale ale orașului, circulația intensă a frământat zăpada căzută de cu seară, însă străzile lăturalnice s-au transformat în patinoare.
Pe raza județului s-a acționat cu materiale antiderapante în localitățile Băneasa, Topraisar, Tariverde, Cheia, Cuza Vodă, Hârșova, Gârliciu. Meteorologii ne avertizează că, în zilele următoare, se vor înregistra ninsori slabe și condiții de ceață și chiciură noaptea și dimineața.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9537 secunde