O zi de 1 Iunie perfectă

Bucurie, plajă, mare, soare și multe cadouri pentru copiii din centrele de plasament din Constanța

236
Pentru al șaptelea an consecutiv, Asociația United Hands România a organizat un eveniment special de Ziua Copilului la Complex Hotelier Dunărea din Eforie Nord, gazdă și partener principal, în beneficiul copiilor din centre de plasament din județul Constanța.

Distracția a început pe plajă încă de dimineață. Peste 100 de copii au sosit dornici de joacă pe nisip, în prima zi de vară. I-au întâmpinat voluntari ai Asociației United Hands, ai Lions Club Constanța Balkanica și soldați americani de la Black Sea Rotational Force 17.1 din Mihail Kogălniceanu, gata să le ofere cât mai multă bucurie.

"Ne-am simțit toți copii, chiar dacă unii am avut și ceva atribuții și responsabilități. Indiferent de vârstă, este important să păstrezi spiritul ludic, să apreciezi joaca și să zâmbești mult, să te bucuri de lucrurile simple. Pe plaja din Eforie Nord, copiii din centre de plasament nu au avut «etichete» de copii instituționalizați, ci au fost copii și atât; copii perfecți, iubiți, cărora li s-a permis să alerge desculți pe nisip, să facă tumbe, să se joace cu mingiile, să sară în căsuța gonflabilă special instalată", spun reprezentanții Asociației United Hands România.

Mai târziu, copiii au ajuns la Complex Hotelier Dunărea, unde au avut parte de un prânz cu totul special. Apoi, toți copiii au primit cadouri și dulciuri, în urma unei campanii online în care comunitatea s-a mobilizat exemplar: constănțenii au pregătit cutii cu cadouri pentru fiecare copil prezent la eveniment, pentru ca ziua să fie cu adevărat una superbă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4034 secunde